RPR / VDRL

Sistem de recoltare: 
ser (galben, rosu)
Durata: 
1
Pret: 
20

Sifilisul este o boala infectioasa determinata de spirochetaTreponema pallidum. Boala se transmite prin contact sexual neprotejat, transplacentar si mai rar prin contact sanguin (intepatura, transfuzie). Perioada de incubatie este cuprinsa intre 10 zile si 3 luni, timp in care agentul patogen difuzeaza prin sistemul limfatic. Boala se instaleaza progresiv putand aparea variate manifestari clinice.

Sifilisul se poate clasifica in sifilis primar (precoce, infectios), sifilis secundar (tardiv, neinfectios), sifilisul tertiar. Primele doua stadii pot include forme de sifilis latente (precoce sau tardiv). O alta forma a bolii este sifilisul congenital ce apare in cazul transmiterii transplacentare a infectiei cu Treponema pallidum. Acest lucru a dus la obligativitatea depistarii bolii la femeile gravide. La femeia gravida exista posibilitatea aparitiei unei reactii fals pozitive legata de sarcina. Datorita acestei situatii este necesara folosirea unor teste care sa permita diferentierea unui sifilis vechi cu anticorpi reziduali de un sifilis evolutiv.

De rutina, diagnosticul sifilisului se bazeaza pe metodele serologice.         Raspunsul imun fata de infectie este reprezentat de producerea anticorpilor:

- anticorpi nespecifici (anticardiolipina/reagine) - se pozitiveaza dupa aproximativ 4 saptamani de la contactul infectant.

- anticorpi specifici antitreponemici de tip IgM (la sfarsitul celei de a 2-a saptamani de infectie) si de tip IgG (in saptamana a patra).

Daca boala este tratata, titrul anticorpilor nespecifici si cel al anticorpilor specifici IgM scade rapid insa anticorpii specifici IgG pot persista nedefinit

Tinand cont de raspunsul imun exista teste pentru evidentierea anticorpilor nespecifici (RPR, VDRL) si teste care evidentiaza anticorpii specifici ( de ex. TPHA- anticorpi totali antitreponema IgM si IgG)

    

Metoda de testare:

Testele non-treponemice (nespecifice) RPR si VDRL sunt rapide, sensibile si usor de efectuat. RPR este o varianta a antigenului VDRL care contine o serie de aditivi ce permit evitarea dezactivarii serului la caldura, cresterea stabilitatii suspensiei si o mai buna vizualizare a reactiei.

Testul se bazeaza pe reactia antigen-anticorp dintre antigenul RPR (o suspensie cardiolipinica ce contine particule de carbune) si anticorpii din serul bolnavilor de sifilis. Complexul antigen-anticorp se aglutineaza cu microparticulele de carbune formand grunji de culoare neagra de diferite marimi.

       

Sistem de recoltare: sange venos pe vacutainere cu dop rosu sau galben

Proba se lucreaza imediat sau se poate tine la 2-8grC timp de 5 zile. Pentru perioade mai lungi se congeleaza la – 20grC

Interpretare rezultate:       

RPR/VDRL

- rezultatul este negativ cand suspensie este gri, omogena sau prezinta o usoara rugozitate

- rezultatul este pozitiv la aparitia agregatelor negre pe un fond usor transparent

Rezultate negative dar cu semne clinice de sifilis prezente pot aparea in unele cazuri de sifilis primar precoce, sifilis secundarsi unele de sifilis tardiv.

Rezultate fals pozitive pot aparea:

cand serul provine de la persoane care prezinta alte boli ca: malaria, toxoplasmoza, mononucleoza infectioasa, lepra, lupus eritematos, pneumonie virala. Infectia HIV poate afecta raspunsul imun.

la gravide (aproximativ 25% dintre rezultatele pozitive pot fi fals pozitive)

Comentarii:

- rezultatele  nu trebuie interpretate in afara contextului clinic

- in cazul testelor RPR/VDRL pozitive este necesara confirmarea rezultatului prin teste specifice precum TPHA. Acest lucru va elimina reactiile fals pozitive.

- testele non-treponemice RPR/VDRL sunt utile atat pentru identificarea infectiei cit si pentru monitorizarea eficientei tratamentului

Suntem alături de tine

Contactează-ne telefonic sau programează-te direct