Anticorpi anti gliadina IgG

Sistem de recoltare:
ser (galben, rosu)
Durata:
10 zile

Informatii generale:   Boala celiaca se caracterizeaza printr-o intoleranta cronica la fractiunile solubile in alcool ale glutenului: gliadinul din grau si prolaminele din orz, secara si ovaz. Dintre acestea, gliadinul reprezinta cel mai toxic component al glutenului. Modificarile histopatologice de la nivelul intestinului subtire sunt reprezentate de: infiltrat limfocitar, hiperplazia criptelor si atrofia vilozitatilor intestinale. Tabloul clinic al bolii este extrem de heterogen, de la forma clasica cu tulburari gastrointestinale severe si sindrom de malabsorbtie pana la forme silentioase/asimptomatice si latente, cele din urma avand potential de a dezvolta manifestari clinice. Dermatita herpetiforma constituie o manifestare extraintestinala particulara a intolerantei la gluten. Printre categoriile de pacienti cu risc crescut de a dezvolta boala celiaca se numara rudele de gradul I ale celor cunoscuti cu aceasta afectiune, pacientii cu diabet zaharat insulino-dependent, sindrom Sjögren, sindrom Down, deficit selectiv de IgA. Boala celiaca a fost de asemenea descrisa si la unele persoane cu manifestari neurologice de cauza incerta: ataxie cerebeloasa, neuropatie, epilepsie, migrena. Afectiunea netratata se asociaza cu o rata de morbiditate si mortalitate crescuta, datorita posibilitatii dezvoltarii unor tumori maligne gastrointestinale. Atat modificarile histopatologice cat si simptomele se remit dupa introducerea unei diete fara gluten. Determinarea in serul pacientilor a anticorpilor anti-gliadin impreuna cu anticorpii anti-transglutaminaza tisulara constituie un instrument non-invaziv atat pentru screening-ul bolii celiace cat si pentru monitorizarea compliantei la dieta. Desi studiile au demonstrat superioritatea testarii anticorpiior IgA anti-transglutaminaza tisulara (testul Celikey), anticorpii anti-gliadin IgG constituie o investigatie complementara, utila in special la pacientii cu deficit selectiv de IgA care asociaza boala celiaca, la care primul test indica de obicei rezultate negative. Disparitia anticorpilor anti-gliadin IgG se inregistreaza dupa 6-12 luni de la introducerea dietei fara gluten si indica o complianta buna la regim. Pe de alta parte, persistenta unor nivele crescute constituie dovada unei compliante reduse.   Recomandări pentru determinarea: - screening-ul bolii celiace (metoda non-invaziva); - monitorizarea compliantei pacientului cu enteropatie glutenica la dieta.   Conditii de recoltare: Recoltarea se face dimineata pe nemancate sau posprandial. Se recolteaza sange venos. Recoltarea se face in  vacutainer fara anticoagulant, cu/fara clot activator, cu/fara gel separator ( vacutainer cu dop rosu sau galben), atat cat permite vacuumul. Specimenele recoltate care prezinta hemoliza puternica sau care sunt recoltate necorespunzator, in alte tipuri de vacutainere, vor fi respinse de la  testare.   Metoda de masurare: ELISA (Enzyme Linked Immunosorbet Assay)   Interferente: Sunt posibile rezultate fals-pozitive in special la pacientii cu boala Crohn, intoleranta severa la lactoza sau malabsorbtie postinfectioasa.